Poșta Română va majora, începând cu data de 1 decembrie, tarifele practicate pentru segmentul trimiterilor din sfera serviciului universal, cât și pentru cele din afara acestuia, anunţă profit.ro.
Astfel, trimiterea unei scrisori sub 50 grame în regim neprioritar în afara țării prin Poșta Română va costa 6,5 lei de luna viitoare, de la 5,5 lei în prezent, ceea ce reprezintă o majorare de 18,2%, potrivit datelor companiei.
În cazul scrisorilor cu o greutate situată între 50 și 100 grame, în regim neprioritar, tariful va urca de la 7 lei la 8,5 lei (+21,4%). Pentru trimiterea unei scrisori sub 50 grame în regim neprioritar la nivel național, serviciu care intră în sfera serviciului universal, tariful va fi majorat cu 30%, la 2,6 lei, de la 2 lei în prezent.
Poșta va practica un tarif de 3 lei pentru trimiterea unei scrisori cu o greutate între 100 și 500 grame în regim neprioritar la nivel național, de la 2,2 lei în acest moment, majorarea în acest caz fiind de 36,4%.
Serviciul de corespondență neprioritară cu confirmare de primire va avea de la 1 decembrie un preț de 8,8 lei, pentru trimiteri sub 50 grame, comparativ cu 8,2 lei în prezent.
Pentru scrisorile cu greutate între 50 și 100 grame, acest serviciu va fi tarifat cu 9,2 lei, față de 9 lei în prezent. Pentru celelalte grupe de greutate, prețurile rămân neschimbate. Clienții Poștei Române care vor apela la serviciul de colete poștale interne cu ramburs indiferent de greutate vor achita 9,2 lei, comparativ 8,1 lei în prezent.
„Poșta Română are definită politica tarifară pe segmentul serviciilor din sfera serviciului universal și pe segmentul serviciilor din afara sferei serviciului universal. În cazul primului segment, conform dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale, tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze trebuie să fie accesibile, indiferent de localizarea geografică, transparente, nediscriminatorii și fundamentate pe costuri și să stimuleze furnizarea unui serviciu universal eficient. Astfel, anual, în funcție de costurile auditate pentru anul precedent (în acest caz, anul 2020), Poșta Română ajustează tarifele serviciilor poștale astfel încât să acopere costurile cu prestarea serviciilor în cauză. Acestea sunt aprobate de către Autoritatea de Reglementare (ANCOM) și ulterior, implementate. Pe segmentul serviciilor din afara sferei serviciului universal, Poșta Română decide la nivel intern, în baza unei analize de profitabilitate anual efectuată (similar procedurii utilizate în cazul serviciilor din sfera serviciului universal), care sunt serviciile ce necesită a fi ajustate, astfel încât nivelul tarifului să poată sustine costurile înregistrate cu prestarea serviciilor și să genereze profit companiei”, se arată într-un răspuns al companiei pentru profit.ro.
1 comentariu
Azi, 8 dec 021 am mers la oficiul postal 51 din Strada Pucheni,sectorul 5, Bucuresti. Aveam 4 plicuri pentru Europa si 3 pentru Bucuresti . Pe unele mai pusesem eu timbre, CE aveam prin casa. Functionara mi-a spus ca s- a marit tariful, la 10 lei pentru Europa si 3,60 lei pentru Romania. Habar nu au, pentru ele nu exista reguli ci doar mnciuni pentru incasari!
Pentru ca nu aveau timbre destule pe valori mici, nesuferita mi-,a dat timbre De valori mari, care depaseau 11 lei pentru Europa si 4-5 lei pentru Romania.
E hotie publica, pe data. I-am cerut o chitanta si mi-a cerut buletinul!!!
Intentionez sa scriu si pe site-ul POSTEI ROMANE. E O RUSINE!