Ai grijă cui răspunzi la telefon! O clujeancă, victima unei înselăciuni: „A fost anunțată că de pe Platforma Covid a fost selectată pentru a primi un pachet cu produse de igienă personală”

by Oana Spiru

O clujeancă a căzut victima unei rețele care racolează persoane pentru a le vinde aparatura medicală. Noutatea este că persoanei în cauză i s-a spus că a fost selectată de pe Platforma COVID.

Românii se folosesc de Platforma COVID pentru a-și vinde produsele. O clujeană a căzut victima unor persoane care fac prezentări și vânzare de produse în hotelurile țară. Aceasta a fost anunțată că de pe Platforma Covid a fost selectată pentru a primi un pachet cu produse de igienă personală și pentru a le ridica este necesar să se prezinte în sala de festivități a unui hotel din Cluj.

”Sora mea, care este dintr-un sat de lângă Dej, a primit un apel telefonic de la un anume Radu. A fost anunțată că de pe Platforma Covid a fost selectată pentru a primi un pachet cu produse de igienă personală și să se prezinte la Hotelul San Garden din Dej, la sala de festivități, pentru a ridica pachetul”, a relatat femeia.
După ce a ajuns la hotel, femeia s-a trezit că fusese invitată, de fapt, la o prezentare de aparate de masaj – reflexoterapie, care se vindeau la un preț de 6.900 de lei bucata.

”De ce unele firme se folosesc de Platforma Covid pentru a înșela oamenii? Prezentarea a avut loc în două etape, de la ora 11 și de la ora 15, cu 30 de persoane. De unde au avut acesti domni care s-au prezentat ca fiind medici numărul de telefon al surorii mele?”, a mai spus clujeanca, citată de cluj24.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza