Cod galben de vânt și precipitații la Cluj

by admin

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi precipitaţii în 27 de judeţe, între care și Clujul, în special în zona montană înaltă.

Astfel, de duminică seara, până luni, 3 februarie, la ora 20, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăşi 90 – 100 de kiloetri pe oră, iar precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul zonei montane se așteaptă mai ales ploi. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 – 40 de litri pe metru pătrat, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni.

Pe lângă Cluj, sunt atenţionate județele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.



Te-ar putea interesa si

Comenteaza