Creșterea finanțării învățământului la 4,7% din PIB, atât cât este media europeană a alocărilor bugetare pentru acest sector, este cerută de Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat. Solicitarea vine în condițiile în care se vehiculează un buget pe 2022 similar cu cel alocat pentru anul în curs.
Elevii solicită și „cuprinderea unor sume pentru asigurarea cuantumului minim al burselor școlare conform criteriilor actuale de acordare, dar și a unor sume pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor”.
Reprezentanții CNE spun că „aceste două revendicări sunt indispensabile unui act educațional de calitate, dar și pentru a combate fenomene atât de nocive pentru întreaga societate, precum sărăcia, excluziunea socială și abandonul școlar, care afectează aproximativ o treime dintre elevii României”.
Comunicatul integral al CNE, publicat de edupedu.ro:
„Educația din România nu e Cenușăreasa! Acordați o finanțare adecvată!
În cursul acestei săptămâni, a fost publicat un proiect de ordonanță de urgență cu privire la prorogarea unor termene de aplicare a unor dispoziții legale, inclusiv prevederea referitoare la alocarea a 6% din PIB pentru domeniul educației, aspect devenit deja o tradiție a guvernului încă din 2011, de când există Legea educației naționale.
Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate decizia de a subfinanța din nou un domeniu atât de important pentru evoluția societății și solicită creșterea finanțării învățământului la 4,7% din PIB, atât cât este media europeană a alocărilor bugetare pentru acest sector, conform Eurostat.
De asemenea, atragem atenția asupra alocărilor bugetare în concordanță cu nevoile elevilor. Astfel, e imperioasă cuprinderea unor sume pentru asigurarea cuantumului minim al burselor școlare conform criteriilor actuale de acordare, dar și a unor sume pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor. Aceste două revendicări sunt indispensabile unui act educațional de calitate, dar și pentru a combate fenomene atât de nocive pentru întreaga societate, precum sărăcia, excluziunea socială și abandonul școlar, care afectează aproximativ o treime dintre elevii României.
Totodată, solicităm Ministerului Educației să procedeze la convocarea de urgență a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP), în așa fel încât să se poată decide din timp costul standard per elev, iar unitățile de învățământ să poată dezvolta proiectele de bugete aferente anului financiar 2022. O tergiversare a stabilirii costului standard, așa cum s-a întâmplat în anul 2021, atrage după sine multiple dezavantaje cu impact major în viața școlară a fiecărui elev. De aceea, cerem Ministerului
Educației să fundamenteze costul standard per elev prin suplimentarea sumelor la coeficientul „Bunuri și servicii” și să nu se ascundă după o creștere falsă a finanțării, generată de creșterea inflației.
În același timp, solicităm Ministerului Finanțelor publicarea proiectului de buget de stat pentru anul 2022 și organizarea unei dezbateri publice pe marginea lui.
„Cea mai mare parte dintre motivele pentru care școala românească eșuează este reprezentată de o subfinanțare cronică. Mecanismul e simplu – cu cât sunt mai puțini bani pentru educație, cu atât șansele elevilor de a se integra în societate și în piața muncii sunt mai mici. Nu este posibil ca anul 2022 să ne prindă pe nepregătite, astfel că e necesar ca autoritățile să prioritizeze educația și să o considere un sector indispensabil, cu o finanțare adecvată”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor”.