Creşele vor primi chiar şi nou-născuţi, nu doar copii care au împlinit 11 luni, cum se întâmpla până acum. Totodată, va creşte şi numărul de copii care pot fi înscrişi la o singură creşă.
Prin proiectul adoptat în calitate de for decizional, Senatul introduce grupe și la creșă, ca la grădiniță.
De asemenea, coboară vârsta preșcolarilor care pot fi înscriși până la cea a unui nou-născut.
Conform digi24.ro, o altă modificare este creşterea semnificativă a numărului de copii care pot fi înscriși în aceste noi grupe. Înainte la creşe se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani. Acum grupa de vârstă acceptată este între 0 luni – 3 ani. Se schimbă şi împărţirea copiilor în grupe.
Acum în grupa mică vor fi 7 copii în medie, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9.
În grupa mijlocie vor fi 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15.
În grupa mare vor fi 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.
Prin triplarea numărului de copii, de la 7 la 20, într-o grupă de creșă, cresc costurile pentru autorități.
Proiectul a fost adoptat zilele trecute cu votul PSD, PNL, USR-PLUS. S-au abținut cei de la AUR.