Vicepremierul Sorin Grindeanu și-ar dori ca certificatul verde să intre în vigoare încă din această lună. El a declarat duminică seara, la Digi24, că este nevoie doar de un punct final al discuțiilor deja avansate. La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a explicat la Digi24 că adoptarea acestui certificat este un instrument de sănătate publică ce poate încetini transmiterea bolii, dar implementarea lui reprezintă în final o decizie strict politică.
„Eu sunt un adept al acestui certificat, dar am învăţat în această perioadă că trebuie să-i las pe cei care se pricep mai bine, medicii şi specialiştii în sănătate. Ca părere personală, cred că e nevoie de certificat verde, în acelaşi timp cu măsuri care să-i păzească pe cei care nu pot să se vaccineze. Eu am văzut punctul de vedere al ministrului Rafila, pe care îl susţin în totalitate”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică, la Digi24.
Întrebat când va fi adoptat actul normativ care să reglementeze implementarea certificatului verde COVID la locul de muncă, Grindeanu a răspuns: „Nu suntem singuri şi nici nu avem majoritatea singuri, avem o majoritate confortabilă împreună cu partenerii de guvernare, cu PNL-ul și UDMR-ul. În acest moment, Parlamentul e în vacanţă, dar ceea ce a spus ministrul Rafila cred că e extrem de important: că e nevoie să ne pregătim şi pe toate celelalte componente – pe ce înseamnă spitalele, pe ce înseamnă antiviralele în farmacii”, a menționat vicepremierul.
Sorin Grindeanu: PSD nu se teme de bazinul electoral al AUR
Întrebat dacă am putea avea, totuși, o adoptare a certificatului verde încă din această lună, eventual după convocarea Parlamentului într-o ședință de urgență, Sorin Grindeanu a spus: „Repet, e o dorință personală, dincolo de… Eu am un singur vot, sunt şi deputat şi pot să votez într-un singur mod. Eu, da, mi-aş dori să existe acest (certificat – n.r.)”, a menționat viceprim-ministrul social-democrat.
Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PSD a respins ideea conform căreia actul normativ care să impună obligativitatea certificatului verde a fost amânat de teama bazinului electoral al partidului AUR, ai cărui susținători nu sunt de acord cu implementarea acestei măsuri. „Nu poate să vorbească PSD-ul de o teamă din partea unui bazin electoral. PSD-ul este cel mai mare partid din România şi a fost tot timpul în aceşti 30 de ani. Ştiţi, dacă vorbeam doar din punct de vedere electoral, probabil că era bine să nu intrăm la guvernare şi să-i lăsăm să se ducă până la capăt. Nu! Am luat decizii curajoase, cum trebuie să fie şi altele care sunt convins că vor fi luate în 2022”, a punctat vicepremierul Grindeanu.
Andrei Baciu: „Este mai degrabă o decizie la nivel de conducere a coaliției”
La rândul său, ca profesionist în domeniu, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, recunoaște că certificatul verde ar fi un instrument util, mai ales în perspectiva valului 5, dar spune că adoptarea lui este, de fapt, o decizie politică. De altfel, sunt voci din rândul medicilor care le cer politicienilor să le vină în ajutor și adopte cât mai repede o astfel de măsură.
„Toată această discuție cu certificatul verde a fost inițiată la nivelul Ministerului Sănătății, deci există un proiect care a fost dezvoltat, de la care s-a plecat. Acum, urmează o decizie politică”, a spus, la Digi24, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu. El a arătat că acest certificat verde este un instrument de sănătate publică ce încetinește transmiterea bolii. „Atunci, ce este important este să ai un astfel de instrument la îndemână, înainte de atingerea maximului valului următor”, a arătat el.
Rugat să dea un termen pentru când ar putea fi implementat, Andrei Baciu a spus că este o chestiune care îi depășește poziția personală, fiind mai degrabă o chestiune care ține de „natura coaliției”, plus că este și vacanță parlamentară. „Este mai degrabă o decizie la nivel de conducere a coaliției”, a recunoscut secretarul de stat, numit în Ministerul Sănătății din partea PNL. Întrebat dacă a discutat cu colegii săi și dacă va fi convocată o ședință extraordinară a Parlamentului, Andrei Baciu a spus că „discuțiile sunt destul de avansate pe acest subiect, mai lipsește doar acest punct final, decisiv. Nu știu dacă este o chestiune de a se opune cineva, dar n-am participat la acele discuții și n-aș ști să vă zic. Ce pot să vă spun este că toți pașii inițiali, pașii care duc până la această decizie finală, până la acest punct decisiv, au fost făcuți”, a adăugat Andrei Baciu.
Întrebat dacă au fost inițiate și discuții cu membrii partidului AUR, pentru a-i convinge să susțină acest demers în Parlament, Andrei Baciu a spus că nu cunoaște pe nimeni din acest partid. „Aici este și o chestiune de viziune, de principii parlamentare, de logică parlamentară. Coaliția de față este o coaliție puternică. Aici se vede avantajul unei astfel de coaliții – pentru că poți să iei decizii cu impact atunci când este nevoie. Pași importanți au fost făcuți, important este ca în momentele viitoare să fie luată această decizie până în momentul vârfului” valului pandemic, a subliniat secretarul de stat.
Sursa: digi24.ro