Tone de portocale retrase de la comercializare. Au fost importate din Egipt, dar pe etichetă e trecută Grecia

by admin

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a peste 12 tone de portocale. Portocalele au fost vândute în magazinele Carrefour din întreaga țară.

Portocalele retrase de la comercializare au fost vândute în perioada 23.12.2021 – 05.01.2022. „Originea produsului a fost menționată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind origine Egipt. De asemenea, s-a constatat o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos)”, au transmis reprezentanții ANSVSA.

Se recomandă persoanelor care dețin produse din acel lot să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Bula 07/01/2022 - 23:17

ANSVSA de ce nu face verificarile in timp real, inainte de distribuirea produselor in reteaua comerciala en detail, chiar la vama ?

Raspunde

Comenteaza