Medicii de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca au prelevat rinichii unui bărbat de 68 de ani aflat în moarte cerebrală, pentru care familia și-a dat acordul să îi fie donate organele. Astfel, rinichii au ajuns la alți doi pacienți din Oradea, care au primit o nouă șansă la o viață normală.
”Apreciem efortul colectivului ATI şi de coordonare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (Dr. Carmen Pantiș – coordonator regional, Dr. Ștefania Sije, Dr. Luiza Zissu, as. Aurelia Cheregi, as.Emese Szabo), care au făcut posibil să apară speranţa în sufletul altor oameni, precum şi implicarea conducerii acestei unităţi sanitare în susţinerea Programului Naţional de Transplant. Este prima acţiune de coordonare transplant din acest an desfăşurată la Oradea”, arată reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Intervenţia de prelevare a rinichilor a fost realizată de echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, formată din Dr. Dan Pop, Dr. Paul Farcaș şi Dr. .Mihai Cotruta. Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant, conduse de Dr. Silviu Moga şi Dr. Dan Pop, din cadrul centrului de transplant Cluj Napoca, salvând alţi 2 români din ghearele suferinţei. O pacientă de 58 de ani, aflată de 5 ani în dializă, și un pacient de 51 de ani cu peste un an de dializă, au fost transplantați cu succes în cadrul centrului clujean”, relevă ANT.