Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat printr-o intervenție pentru televiziunea publică faptul că spre finalul lunii România ar putea renunța la starea de alertă.
” Eu cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată şi nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viaţa economică şi socială şi trebuie să ne pregătim pentru acest lucru.
Eu am avut foarte multe întâlniri cu reprezentanții diverselor industrii : turism, Horeca, marii retaileri, mari investitori din România. Toți își doresc predictibilitate, o discuție sinceră care să facă posibilă repornirea economiei și cred că spre sfârșitul lunii martie putem avea discuții foarte serioase, încât oamenii să știe ce au de făcut în lunile următoare
Încă nu suntem în vârf, ne apropiem de vârf. Avem încă în față circa 10 zile dificile (…) Personal nu cred că vom ajunge la 70.000 de cazuri înregistrate zilnic, dar probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 50.000 de cazuri în câteva dintre zile, după care se va intra pe un trend descrescător” a transmis Alexandru Rafila