Ore obligatorii de citit în toate școlile din România,de Ziua Națională a Lecturii

by admin

Toți elevii din România vor avea, săptămâna viitoare, ore obligatorii de lectură, a anunțat Ministerul Educației. În acest fel reprezentanții ministerului vor să marcheze Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită, începând din acest an, pe 15 februarie.

„Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți.

Am decis, în calitate de ministru al Educației, ca marți, 15 februarie 2022, în toate școlile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Ministrul Educației.

Potrivit ministrului, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru.  „Obiectivul activităţii este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text. Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19”, a mai explicat Sorin Cîmpeanu. 

Ministrul Educației invită bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane să deruleze activităţi de prezentare a propriilor servicii, de obţinere a unui permis de bibliotecă, de colectare şi donaţie de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităţilor de învăţământ;  

„Recomandăm asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare; . Încurajăm şcolile să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor”, se mai arată în comunicat.  

Seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, marţi, 15 februarie, ora 10:00, cu mesajele reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, ale miniştrilor Educaţiei şi Culturii, ale Academiei Române, ale Primăriei Municipiului Bucureşti, precum şi ale altor instituţii preocupate de promovarea lecturii.  

De asemenea,  în întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi la bibliotecile locale.  Motto-ul acestui an este: ”Citim împreună!” 

La începutul anului, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 15 februarie, ca Ziua naţională a lecturii. 

Legea prevede că muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniul educativ şi culturii acordă asistenţă de specialitate şi monitorizează manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii, care au ca scop încurajarea lecturii în rândul populaţiei.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza