VIDEO: Casă de vacanță cuprinsă de flăcări din cauza unei defecțiuni la instalația electrică

by admin

O casă de vacanță din localitatea Dealu Negru, comuna Călățele, a fost cuprinsă de flăcări duminică dimineața. Au intervenit de urgență pompierii din Huedin și din Florești, sprijiniți de o autospecială a SVSU Călățele și de un echipaj SMURD.

„În momentul sosirii la fața locului casa era cuprinsă în totalitate de flăcări, iar ocupanții erau ieșiți din aceasta.

S-au desfășurat operațiuni pentru intervenție mai bine de patru ore, casa fiind construită pe structură din lemn. Au fost evacuate în afara acestuia, de către proprietari și pompieri, două butelii de alimetare cu gaze. A fost evitată propagarea focului mai departe de limitele în care a fost găsit, însă imobilul, cu o suprafață de cca 100 mp, a fost distrus în totalitate”, a transmis ISU Cluj.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment. Cauza probabilă a incendiului a fost o defecțiune la instalația electrică a imobilului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza