Mihai Anițan este clujean, are 22 de ani și practică mountain bikingul de mai bine de 4 ani, timp în care de două ori a cucerit titlul de campion național calificându-se la Enduro World Series unde a obținut rezultate favorabile. Tânărul rider are ca vis accederea în topul celor mai buni sportivi din acest domeniu, realizând astfel o premieră în istoria acestui sport în România.
Cum te-ai apucat de mountain biking?
M.A. Ca orice copil odată ce am primit prima bicicletă. Am început să mă dau cu niște prieteni pe dealuri, mi-a plăcut senzația și am început să mă dau pe tot felul de trasee din jurul Clujului pană am ajuns să fiu observat de un antrenor care tocmai atunci își construia o echipă de Enduro, este vorba despre Mihai Olar “Oli” cum îi mai spunem. De atunci s-a ocupat de mine atât pe partea de antrenamente cât și pe cea tehnică. Totul a fost natural: ” Băiete te dai destul de bine, hai la o competiție!” iar ideea s-a dovedit a fi una buna. După prima participare mi-a plăcut feelingul, atmosfera și comunitatea asta a biking-ului.
Cum iți amintești prima competiție?
M.A. A fost la Bistrița în 2017 iar dacă ar fi să mă uit înapoi nu m-aș mai putea recunoaște ca și prestație (zâmbește). Ce e drept a fost și prima competiție, nu eram deloc pregătit pentru acel nivel de dificultate dar mi-a deschis pofta, era ceva nou pe scena sportului din Romania. Era un feeling cool să simți viteza aia și am vrut să-mi dezvolt abilitățile pentru asta. M-am și distrat, comunitatea e una foarte prietenoasă față de alte sporturi, cu toții eram bucuroși că am terminat cursa cu bine. La final mi-am zis să mai încerc unul, apoi încă unul și tot așa.
Cum ai evoluat în cei 4 ani de performanță?
M.A. Multă lume crede că pentru a evolua în acest sport trebuie să-ți asumi multe riscuri, că trebuie sa-ți rupi oasele ca să reușești și din cauza asta sunt întrebat des cum am ajuns să merg atât de tare, să evoluez în acest sport. Pur și simplu am ieșit puțin câte puțin din zona mea de confort. Am înaintat precaut, nu m-am aruncat cu capu-nainte în chestii care simțeam că mă depășeau la momentul respectiv. Am învățat treptat fiecare lucru nou, m-am dat cu multă lume fiindcă deși e un sport individual nu ai cum să evoluezi de unul singur, trebuie să te dai cu oameni care să fie de preferabil mai rapizi ca tine. Am avut norocul să mă dau cu persoane importante din lumea biking-ului din România și din Cluj si anume Mihai Istrate. El a si construit multe trasee din zona și a participat la mai multe curse internaționale de Downhill prin 2008-2009. Ne-am cunoscut la o competiție, scena bikingului în Romania fiind una destul de mică ajungi să-i cunoști rapid pe cei care participă constant. Eram amândoi clujeni si am zis “Why not?”, de la el am învățat o mulțime de lucruri ce mi-au fost utile.
Care sunt cele mai mari realizări ale tale în cariera sportivă?
M.A. Pentru mine, de departe cea mai valoroasă realizare este participarea la “Enduro World Series 2021”, în Italia. Această experiență mi-a oferit un “gust” despre ce înseamnă cel mai ridicat nivel în ce privește acest sport, iar mai mult de atât pot spune că m-am clasat pe o poziție destul de bună, în prima jumătate a clasamentului, pe locul 112 din peste 300 de candidați.
Cum e nivelul sportului din afară față de cel autohton?
M.A. Din păcate, la fel ca în cazul altor sporturi din România, nivelul de profesionalism din afară e unul mult mai ridicat, de la recuperarea riderilor după curse și până la nutriția de care au parte, intensitatea antrenamentelor și bineînțeles dificultatea traseelor. Fiind un sport scump, la noi nu se găsesc foarte mulți practicanți iar traseele noastre sunt făcute pentru a încuraja oamenii să participe ca amatori însă nu avem infrastructura celor din afară, mult mai dificile, pentru oameni care au deja o istorie în domeniu, care știu cum să se dea.
În momentul de față nu pot spune că România o duce totuși rău din punctul de vedere al dezvoltării acestui sport. Mountain bikingul se află pe un trend ascendent, încurajat în multe stațiuni montante precum Mărișel, Băișoara dar și alte stațiuni din zona Clujului. Se construiesc trasee pentru anumite tipuri de skill-uri, frecventate atât de rideri cât și de unele familii.
Chiar recent ai participat o competiție de freestyle, consideri că aceste turnee aduc notorietate sportului?
M.A. Da am ieșit pe locul 2 la cea de la Arena Platoș, langă Sibiu. Este genul de competiție mai mult pentru entertainment, publicul se bucură să ne vadă în aer, făcând tot felul de scheme. Aceste cascadorii sunt interesante dar eu prefer să rămân cu roțile pe pământ și să merg mai tare. A fost plăcut totuși, era un concept nou să merg pe zăpadă cu bicicleta.
Cum vezi viitorul sportului în România?
M.A. Observ noile generații de copii care sunt foarte motivați să facă performanță, au internet, au acces la informație, văd cum e nivelul din afară, cum se antrenează “cei mari” și cred că vor reuși să-și dezvolte un mindset orientat pentru performantă.
Cum te-a ajutat pe tine să participi la competițiile din afara țării?
M.A. A contribuit mult pentru mine, inițial am început cu o competiție autohtonă “Cupa Naționala de Enduro” care se desfășoară pe mai multe etape din toată țara: Baișoara, Brașov, Reșita, Sinaia și alte zone cu relieful potrivit. În ultimii doi am ieșit campion național la acest turneu și mi-am zis că e momentul să văd și ce alte competiții aș găsi în afară. Am participat la o cupă ce implică etape în țări precum Slovacia, Cehia, Polonia ce dădeau puncte pentru calificarea la turneul mondial. Am participat la unele și am adunat rezultate bune, în Polonia m-am clasat pe 6 la general dar cel mai important e ca am adunat suficiente puncte pentru a mă califica la Enduro World Series.
Un turneu precum acela te dezvolta pe toate nivele: skill, experiență, viteză doar prin simplul fapt că ai ocazia să participi și să urmărești sportivi de top în acțiune.
Cum te-au susținut prietenii și familia când au aflat intenția ta de a face performanta in acest sport?
M.A. Fără suportul părinților nu aș fi putut să fac acest sport, ei au fost principalii mei susținători, chiar dacă mama era mai îngrijorată la început să nu mă întorc ”pe bucăți” acasă (rade), m-am bucurat totuși de suportul lor constant atât moral cât și financiar iar în același timp și de susținerea prietenilor care îmi mai trimiteau câte un “Wow” sau “Super tare! Bravo!” în urma unor competiții. Chiar și membrii comunității acestui sport se încurajează și ajuta reciproc iar asta a contat mult. La sporturile de risc cum este si acesta adversitatea nu e la fel de aprigă, și campionii sunt mai “prietenoși” față de alte sporturi.
În ce masură te-au ajutat sponsorizările să progresezi în carieră?
M.A. Am avut norocul să dau de niște sponsori foarte faini care m-au ajutat încă de la început și până în momentul de față cu echipament profesionist și mentenanța bicicletei iar acest aspect e unul important în lumea sportului profesionist, ei se numesc “Authentic-Spirit “, sunt din Cluj și se ocupă cu echipament pentru motorete, ATV-uri și biciclete. Mihai Olar, deținătorul magazinului m-a ajutat cu partea de service pentru bicicletă la atelierul său “Bikepoint” asta pe lângă tot efortul depus ca antrenor. Nu este un sport ieftin iar mentenanța e esențială pentru a face performanță.
Cum ai reușit să te dezvolți pe mai multe domenii din cadrul biking-ului?
M.A. Toate “disciplinele” din cadrul mountain-bikingului au aceeași bază și solicită același tip de antrenament. Credeam că pentru Downhill ai nevoie doar de pricepere, să știi cum sa cobori însă nu e așa, ai nevoie și de o anduranță la fel de bună precum aceea a unui ciclist de șosea, ca să poți coborî pe linia respectivă cu pulsul ridicat și să rămâi în același timp concentrat pe ce faci.
Un merit uriaș îi revine aici antrenorului meu, Mihai Olar, care a făcut “cross-country” olimpic și știa cu ce se mănâncă. El mi-a construit încă de junior programul de pregătire, în care a inclus atât ciclism de șosea cât și exerciții de skill cu bicicleta mai mică, potrivită pentru scheme.
Cum arată o zi de antrenament?
M.A. În unele zile petrec și 4 ore pe bicicleta de șosea pentru anduranță, urmate apoi de o scurtă pauză, după care mă sui pe bicicleta de pump-track și fac niște ture pentru sărituri. Cu toate astea, prefer să cresc intensitatea progresiv, pun preț atât pe recuperare, cât si pe distrugerea musculară care se întâmplă la antrenamente. Mi se pare chiar un model potrivit pentru sportivi, să acorde atenție odihnei ca să poată merge de două ori mai repede atunci când au cu adevărat nevoie.
Care e cel mai util sfat primit in domeniu?
M.A. Cred că cel mai important sfat pe care l-am primit a fost să-mi aleg cu foarte mare atenție protecțiile pe care le port în antrenament și în competiții iar în afara de asta aș mai menționa o vorbă de la antrenorul meu: ” Go slow so u can go faster!”, eu ca junior eram o persoana foarte agitată și la fiecare tură mergeam parcă fără control până când am descoperit că poti merge mai repede dacă elimini ”zgomotul” din jur și te focusezi pe o singura linie, e foarte interesant fiindcă așa vei avea senzația că mergi mai încet dar ceasul iți va spune că ai mers mai tare iar în plus riscul de accidentare scade astfel.
Cu ce fel de accidentari te-ai confruntat în cariera ta și cum te-au afectat?
M.A. Am avut o singură accidentare majoră, o fractura de claviculă, s-a întâmplat la un antrenament, o simulare de concurs la Băișoara, pe un traseu pe care-l știam ca-n palmă, eram mult prea relaxat, trecusem de un milion de ori pe secțiunea aia și în mod neașteptat am căzut cu bicicleta la vreo 40 la oră și mi-am fracturat clavicula în 5 bucăți.
M-am speriat când am văzut ce ușor mă pot accidenta la asemenea viteză, dar în același timp, având lângă mine niște medici foarte buni ce m-au recuperat repede mi-am zis: ”Ok, o fractura se poate întâmpla, este risc să se întâmple dar te poți recupera din asta!”. Aveam nevoie să trăiesc asta să înțeleg defapt ce înseamnă o fractură sau un procedeu de recuperare și să-mi înving frica de necunoscut. Am făcut operație și m-am recuperat într-o lună cu kinetoterapie. Când am aflat vestea că voi lipsi o lună, prima mea reacție nu a fost frica legată de integritatea personală sau de viitorul meu, mă speriasem că voi lipsi de la următorul antrenament! ( rade).
Care este visul tău profesional ca rider?
M.A Visul meu în acest moment este să mă clasez în primii 20 la Enduro World Series, ar fi o premiera pentru Romania, niciun sportiv român nu a mai ajuns la Enduro la un asemenea nivel dar eu vreau să trec de limita asta iar scopului ăsta îmi voi dedica următorii ani.
Ce fel de persoane te-au ajutat în cariera sportivă?
M.A. Mulți oameni m-au împins mereu să fiu cea mai bună versiune a mea pe bicicletă, l-aș aminti pe “rivalul” meu de la Downhill și de la Enduro, Remus Bonta, a fost singurul sportiv care ținea mereu pasul cu mine și era la o bătaie de câteva secunde indiferent de concurs. Când aflam că participa și el începeam să mă gândesc că nu va fi ușor să câștig. Ne-am “împins ” reciproc aș putea spune. Bineînțeles, mă bucur mereu când răsare un nou sportiv care ajunge la un nivel ridicat. Pe trasee suntem toți rivali dar în realitate majoritatea suntem prieteni. Pe unii i-am întâlnit în cantonamentul lotului național de Enduro & Downhill din Malaga de anul trecut, experiență ce mi s-a părut extraordinară.
Ai cumva un ”model” în sport din afara țării?
M.A. Da, pot spune că aș avea un asemenea “idol” de la Cupa Mondială, îl cheamă Richie Rude, de origine este american și este printre cei mai buni la acest sport.
Cine e Mihai in afara traseului?
M.A. Mihai în afara a orice înseamnă biking, a făcut un curs de media extracurricular și s-a intersectat și cu lumea marketingului printr-un internship la “Vitrina”, iar deși ideea mi-a plăcut inițial ca plan de viitor, m-am detașat într-un fel dedicându-mă mai mult sportului. Recent am început să mă pregătesc pentru a studia medicina, ambii mei părinți sunt medici iar și prietena mea tot asta studiază. E o munca nobilă care iți poate aduce un trai bun și pe care doresc s-o aprofundez în viitor.
În ce competiții sportive te vom vedea în viitor?
M.A. Sunt calificat ediția 2022 a Enduro World Series iar în funcție de suportul financiar și logistic îmi voi programa câteva turnee de pregătire pentru acest eveniment, minim trei astfel de turnee ca să fiu în vârf de formă la momentul Cupei Mondiale. Sper ca anul acesta să ajung și în Canada, în Whitsler, unde se va desfășura o Cupa Internațională de Enduro cât și un eveniment de mountain-biking recunoscut global, cu diverse discipline de pump-track, Downhill, Enduro sau Slope-style, totuși mă voi mulțumi dacă voi participa doar la unele din acestea.
Care ar fi cele mai frumoase momente din carieră?
M.A. Cred că cele mai de preț momente ale mele în lumea biking-ului nu sunt neapărat victoriile din turnee, ci experiențele competiționale în sine și oamenii pe care i-am cunoscut pe parcurs. Mai ales colaboratorii din actuala mea echipă de care mă leagă o groază de povești prin care mă bucur că am trecut alături.
Daca ai avea o masina a timpului ce mesaj i-ai da versiunii tale din trecut si celei din viitor?
M.A. Lui Mihai din trecut i-aș spune să prețuiască mai tare ce e cu adevărat important din toată experiența în acest sport și să facă și antrenamentele pe care la început le detesta, iar lui Mihai din viitor, ce sper că va fi la facultate i-aș spune să nu uite niciodată de pasiunea pentru biking și să rămână mereu parte din acest sport, de care să se bucure așa cum a făcut-o și până acum.
este parte a
