Consiliul Județean Cluj a anunțat reluarea lucrărilor de reabilitare și modernizarea a drumului județean 109C dintre Țaga și Sucutard. Acesta face parte din proiectul european „Drumul Bistriței”.
Sectorul vizat are o lungime de aproximativ 7,8 km și realizează legătura cu alte două sectoare ce compun Drumul Bistriței, respectiv drumul județean 172A, care asigură accesul spre județul Bistrița-Năsăud, și drumul județean 161G care asigură accesul spre drumul național 16.
„Ne dorim să profităm la maxim de vremea favorabilă, motiv pentru care am dispus reluarea lucrărilor pe acest drum județean ce asigură accesul spre județele Mureș și Bistrița-Năsăud. Chiar dacă termenul contractual este luna septembrie, constructorul ne-a asigurat că va finaliza lucrările până în luna iunie a acestui an”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
În prezent se așterne stratul de uzură, ultimul strat al covorului asfaltic. În paralel, se lucrează la realizarea acceselor în curțile gospodăriilor situate de-a lungul acestui drum județean, respectiv la sistemul de scurgere a apelor. Finalizarea integrală a acestei investiții presupune inclusiv reabilitarea podului și a podețelor, realizarea acostamentelor, betonarea șanțurilor, amenajarea trotuarelor, a intersecțiilor și a drumurilor laterale.
Valoarea totală a lucrărilor este de 26.318.000 lei, suma fiind asigurată integral din bugetul Consiliului Județean Cluj.