Doi agenți de poliție din județul Cluj au ajutat o familie din Ucraina, rămasă cu mașina în pană

by admin

Doi agenți de poliție din județul Cluj nu au rămas indiferenți față de drama trăită de ucraineni și au sărit în ajutorul unei familii de refugiați rămasă cu mașina în pană. Polițiștii i-au condus spre oameni spre o unitate de cazare și i-au ajutat să își repare mașina.

Potrivit IPJ Cluj, agent principal Bajko Tamas și agent șef adjunct Trif Marius se aflau în patrulă în seara lui 7 martie, în orașul Huedin.

“Ne aflam în apropierea unei benzinării, de la ieșirea din oraș, când ne-a sărit în ochi o mașină cu numere străine, din capota căreia se risipea fum. Era o familie din Kiev care se îndrepta spre Germania, însă o defecțiune la compartimentul motor al vehiculului nu le-a permis să-și continue liniștiți drumul.

Încet, încet, fumul s-a transformat în flăcări, dar norocul a făcut ca împreună cu personalul  stației de alimentare din apropiere și a unor trecători să reușim să oprim orice pericol care s-ar fi putut ivi, chiar înainte de intervenția specializată.

Câteva minute și telefoane mai târziu a ajuns și o platformă care să ne sprijine în a muta vehiculul din acel loc și am condus familia către o unitate de cazare din zonă. Din câte știm, au pornit din nou la drum, la doar câteva ore de la pățanie.

Ieri, când am luat legătura telefonic cu un membru al respectivei familii, ne-a transmis cu optimism  că se află  într-un autocar spre Germania, convenind să îi oferim o mână de ajutor și pentru ca vehiculul rămas în urmă să ajungă din nou la ei”, au povestit cei doi agenți de poliție pe pagina de Facebook a IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza