VIDEO: Polițiștii clujeni vor utiliza drone pentru a-i prinde pe cei care provoacă incendii de vegetație

by admin

Polițiștii clujeni vor folosi dronele din dotare pentru a preveni și a depista incendiile de vegetație din județ. Măsura a fost luată după ce, de la începutul anului, în județul Cluj au avut loc aproape 500 de incendii de vegetație uscată.

„Solicitările privind incendiile scăpate de sub control sunt în continuare în creștere, iar conform datelor furnizate de ISU CLUJ, de la începutul anului, au fost semnalate peste 477 de incendii de vegetație uscată și diverse deșeuri.

În acest scop, polițiștii clujeni au pus în aplicare un plan de măsuri pentru prevenirea distrugerilor cauzate de incendierea vegetației uscate, folosind echipament tehnic de supraveghere de tip dronă cu sistem de termoviziune.

Precizăm faptul că arderea vegetației uscate se poate realiza doar cu respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, conform Ordinului Comun nr.605/579 din 2008 al M.A.I. și M.A.D.R.”, se arată pe pagina de Facebook a IPJ Cluj. 

De asemenea, echipe de polițiști se vor afla în teren pentru prevenirea și depistarea celor care pun în pericol siguranța comunității prin aceste acte de incendiere a vegetației uscate.

Polițiștii reamintesc faptul că, în conformitate cu OUG 195/2005 privind protecția mediului, se sancționează cu amendă între 3.000 și 6.000 de lei încălcarea obligației proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă, fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza