U Cluj, egal cu Unirea Slobozia în a doua etapă a play-off-ului

by Christian Suciu

Universitatea Cluj a obținut un punct în deplasare în disputa împotriva Unirii Slobozia din cadrul Ligii a doua, încheiată cu scorul de 2-2. Gazdele au deschis scorul prin Christ Alfana în minutul 13 dar studenții au restabilit avantajul în minutul 28 prin portughezul Ely. ”Studenții” lui Erik Lincar au trecut în avantaj la începutul reprizei secunde prin golul înscris de Valentin Alexandru în minutul 47 dar gazdele au reușit să înscrie pe final de meci prin Răzvan Greu care a stabilit scorul de 2-2.

” Astăzi am prestat un joc modest. Nu ne-a ajutat nici terenul, vântul. Nu ne-am adaptat. Mai ales primele 20 de minute chiar am fost foarte, foarte slabi. Pe parcurs am reușit să mai echilibrăm jocul. Am avut în repriza a doua acea reușită a lui Vali Alexandru de excepție. Știam de forța lor la fazele fixe și nu am reușit să anulăm acel corner din care a ieșit golul egalării. E un teren dificil, unde, după cum spuneam, se câștigă foarte greu. Cred că Slobozia va fi tot timpul extrem de determinată. Joacă acasă. Se creează o atmosferă și ați văzut câtă lume a fost la meci. Îmi pare rău că nu am reușit să marcăm și noi din faze fixe, că am făcut-o foarte bine anul acesta, în etapele care s-au scurs.

Noi am jucat două jocuri în deplasare. E un punct și e foarte important să jucăm mult mai bine acasă și să ne câștigăm punctele. Echipele sunt foarte bune, jocurile sunt echilibrate și totul ține de detalii” a transmis antrenorul clujenilor Erik Lincar

Te-ar putea interesa si

Comenteaza