Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a condus băut și a provocat un accident de circulație

by admin

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident de circulație. Potrivit IPJ Cluj, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj au intervenit vineri seara la un eveniment rutier produs pe DN1 E60 pe raza comunei Florești.

Din primele informații, un bărbat de 35 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Florești spre Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune cu parapetul de pe marginea părții carosabile a sensului său de mers, în urma impactului rezultând pagube materiale.

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, iar la testarea alcoolscopică bărbatului i-a rezultat  concentrația de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost  condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.

Cel în cauză a fost reținut 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza