CFR Cluj va disputa un meci amical împotriva lui Dinamo Kiev. Toate fondurile vor fi donate oamenilor din Ucraina

by Christian Suciu

CFR Cluj a luat faţa FCSB-ului şi va juca un amical cu Dinamo Kiev! Deşi vicecampioana părea că va disputa un test cu formaţia lui Mircea Lucescu, în cele din urmă campioana României va avea privilegiul, iar informaţia a fost confirmată de preşedintele Cristian Balaj.

Disputa dintre CFR Cluj şi Dinamo Kiev va avea loc la 20 aprilie, chiar în ziua în care era programat, iniţial, amicalul dintre FCSB şi campioana Ucrainei. Nu se ştiu exact motivele pentru care formaţia patronată de Gigi Becali nu va mai juca amicalul cu Dinamo Kiev.

”Luni seară am fost sunaţi de reprezentanţii lui Dinamo Kiev. Aceştia ne-au solicitat dacă suntem de acord să facem cu ei un meci amical pe 20 aprilie. 

Am vorbit cu Dan Petrescu, a fost şi el de acord, având în vedere că e vorba de Mircea Lucescu şi de un meci caritabil. Toate fondurile urmează să fie donate pentru oamenii din Ucraina. Ştiam şi noi că urmau să joace cu FCSB, nu ştim de ce şi-au schimbat planul. Meciul va fi pe stadionul nostru, la Cluj, pe 20 aprilie”  precizat Cristi Balaj, pentru GSP.

Până la 20 aprilie, Dinamo Kiev va mai juca amicale cu Legia Varşovia (12 aprilie şi Galatasaray Istanbul (14 aprilie), iar apoi le va mai întâlni pe Borussia Dortmund (26 aprilie) şi Dinamo Zagreb (28 aprilie).

sursa: looksport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza