O femeie din comuna Bobâlna județul Cluj a fost condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-ar fi înjunghiat copiii în vârstă de 6 și 8 ani prin sentința Tribunalului Cluj. Anterior acestor agresiuni femeia a încercat să-i forțeze să bea detergent și a-l învinui pe soțul acesteia.
Femeia era alcoolică iar în urma unor amenințări că soțul ce urma în închisoare o va părăsi luându-i pe cei mici, femeia a încercat să însceneze un atac al socrului asupra copiilor înjunghiindu-i pe aceștia ca ulterior să sune la 112 pentru a-l acuza pe bunicul acestora. La un an distanță de la ororile comise femeia a fost condamnată la 9 ani cu executare iar sentința nu este definitvă.