S-a aprobat bugetul județului Cluj pe 2020. Cum vor fi împărțiți banii

by admin

Reunit în ședință ordinară, Consiliul Județean Cluj a aprobat joi, 20 februarie 2020, bugetul general propriu al județului pentru anul în curs, valoarea totală a acestuia fiind de 1.405.469.760 de lei.


Pentru 2020, bugetul local al județului este de 879.771.450 de lei, din care 517.443.640 lei reprezintă bugetul alocat dezvoltării, respectiv cheltuielilor de capital și investițiilor.

De asemenea, bugetul destinat cofinanțării proiectelor europene are o valoare totală de 461.826.640 de lei. Aceste fonduri vor fi folosite în special pentru finalizarea lucrărilor la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, continuarea programului de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, achiziționarea de aparatură medicală ultraperformantă, execuția lucrărilor de reabilitare a Castelului Banffy din Răscruci, reabilitarea școlilor speciale, dar și pentru alte investiții și obiective propuse a fi realizate din fonduri europene.


Bugetul destinat investițiilor publice este în cuantum de 42.833.100 de lei. Sumele vor fi folosite pentru continuarea proiectului de înființare a Parcului Industrial Tetarom V din zona Turda-Câmpia Turzii, realizarea facilității „Park&ride” în proximitatea Aeroportului, etc.


„În ceea ce privește două dintre direcțiile principale de acțiune ale Consiliului Județean Cluj, respectiv infrastructura rutieră și cea sanitară, forul administrativ al județului a decis alocarea, în anul 2020, a sumei de 55.000.000 de lei pentru finanțarea lucrărilor de întreținere a drumurilor județene, respectiv 9.264.900 de lei pentru cheltuieli de capital la cele cinci spitale aflate în subordine”, precizează oficialii Consiliului Județean (CJ) Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza