Eveniment de solidaritate între localitatea Bucea din Cluj și orașul Bucha din Ucraina

by admin

Eveniment de solidaritate între localitățile Bucea din județul Cluj și Bucha din Ucraina. Evenimentul va fi organizat în contextul zilei de 9 Mai, Ziua Europei, dată la care se serbează pacea și unitatea în Europa, pe de o parte, şi războiul din Ucraina provocat de Federaţia Rusă, pe de altă parte. El are menirea de a comemora atrocităţile suferite de populaţia localităţii ucrainene provocate de armata Federatiei Ruse în cadrul războiului încă în desfăsurare.

„Evenimentul va aduce în prim plan relatări despre tragedia suferită şi va creea contextul pentru o rugăciune comună și simultană în cele două localități pentru a marca sutele de vieţi omenești pierdute în urma atrocităţilor provocate. Totodată, acest eveniment va constitui o oportunitate de a colecta ajutor umanitar destinat locuitorilor Bucei ucrainene pentru a-i sprijini pe locuitori în această perioadă deosebit de tristă şi care a influenţat viaţa a milioane de oameni din Ucraina – războiul de ocupaţie din partea Federaţiei Ruse”, au transmis organizatorii.

Propunerea pentru desfăşurarea evenimentului:

  • 14:00 – Întâlnire online între reprezentanţii localităților Bucha, Ucraina şi Bucea, România cu participarea reprezentanților administraţiilor locale şi regionale/județene Kiev şi Cluj (descrierea situaţiei din Bucha, Ucraina, mesaj de solidaritate din Bucea, România). Locaţie: Primăria comunei Negreni, jud. Cluj / Bucha, Kyiv
  • 15:00 – Rugăciunea de comemorare a victimelor războiului şi atrocităţilor din Bucha, Ucraina. Locaţie: Biserica Ortodoxă Ucraineană, Bucha, Ucraina / Biserica Ortodoxă Română, Bucea, România
  • 16:00 – Colectarea ajutoarelor umanitare aduse în loc. Bucea pentru locuitorii din Buchea, Ucraina. Locaţie: Biserica din Bucea.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Eveniment de solidaritate între localitatea Bucea din Cluj și orașul Bucea din Ucraina | Pages.md 08/05/2022 - 21:09

[…] unui comunicat al servuscluj.ro, acesta are menirea de a comemora atrocităţile suferite de populaţia localităţii ucrainene […]

Raspunde

Comenteaza