Incendiu la două case din localitatea Coplean. Intervenția pompierilor a durat mai bine de două ore

by admin

Două case de locuit din localitatea Coplean au fost afectate de un incendiu duminică dimineață. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 9:00, iar pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit imediat cu două autospeciale cu apă și spumă.

„Când pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case pe o suprafață de 120 mp. Flăcările s-au extins și la acoperișul unei case aflate în vecinătate, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Drept urmare, în sprijin a fost trimisă încă o autospecială. Din fericire, nu au existat persoane rănite. În plus, pompierii au fost ajutați să lichideze incendiul de câțiva localnici, care au intervenit prompt și înainte de sosirea forțelor noastre”, a transmis ISU Cluj.

Cauza probabilă a incendiului este un coș de fum izolat necorespunzător. Misiunea pompierilor a durat două ore și jumătate.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza