Astăzi meciul pentru promovare a Universității Cluj-Napoca în compania celor de la FC Hermannstadt va fi supravegheat de peste 200 de jandarmi. Duelul va începe la ora 19.30 însă galeria suporterilor clujeni se va întâlni la ora 15:00 în Piața muzeului iar pentru a asigura siguranța în perimetrul arenei nu mai puțin de 200 de jandarmi au fost pregătiți în caz de intervenție.
”Aproape 200 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca se află la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță a suporterilor pe timpul desfășurării meciului de astăzi dintre cele două echipe de fotbal. Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, jandarmii vor fi prezenți pe traseele de afluire și defluire ale participanților, având misiunea de a preveni și combate faptele antisociale. Reamintim faptul că spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la discriminări de orice fel şi la violenţă.” a comunicat Jandarmeria Cluj.
Cel mai recent incident dintre jandarmeria și ultrașii ”U”-iști a avut loc înaintea meciului cu Steaua București, în urma căruia aceștia au aplicat sancțiuni numeroase suporterilor indisciplinați.