Legea forajului în larg a fost adoptată în cadrul senatului

by Christian Suciu

Senatul României a adoptat Miercuri modificările referitoare la legea forajului în larg prin care vor fi reglementate modurile de explorare și exploatare a zăcămintelor petroliere offshore și deep onshore stabilindu-se astfel dreptul de preemțiune al Guvernului pentru achiziționarea gazelor din zăcăminte naturale.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a evidențiat faptul că prin noua lege vor fi dezghețate noi investiții pentru Marea Neagră iar cele ce vizează exploatarea onshore vor fi accelerate, oferind astfel garanții privind aprovizionarea României în cazul unei crize energetice. În timp, România ar deveni astfel un producător regional de energie. De asemenea impozitul suplimentar pe venit prevăzut în legea inițială a fost abrogat iar propunerea pentru modificarea legii 256/2018 privind măsurile de implementare ale operațiunilor petroliere prin acorduri petroliere referitoare la blocurile onshore va fi trimisă Camerei Deputaților pentru examinare finală.

sursa:agerpres.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza