Incendiul de la fabrica de cauciucuri din Dej nu a fost încă stins. Mai multe focare ard mocnit

by admin

Incendiul izbucnit ieri la o fabrică de cauciucuri din Dej nu a fost încă stins în totalitate. Mai multe focare continuă să ardă mocnit, sub dărâmăturile halei.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au supravegheat și au refulat apă pe tot parcursul nopții în zona incendiului care a distrus hala din municipiul Dej. În momentul de față se mai acționează la fața locului cu o autospecială de stins incendii și o motopompă pentru lichidarea focarelor care mai ard izolat, sub părțile prăbușite din structura halei”, au transmis pompierii clujeni.

Hala fabricii de cauciucuri a fost cuprinsă de flăcări joi după-amiaza. Focul a afectat acoperișul și pereții clădirii, iar o parte din imobil s-a prăbușit. În urma incendiului s-a degajat un fum toxic, iar ISU Cluj a transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert către locuitorii din Dej și localitățile limitrofe. Oamenii erau sfătuiți să închidă ușile și ferestrele, să astupe gurile de aerisire și să oprească funcționarea instalațiilor de ventilație sau climatizare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza