Ministerul Finanțelor a transmis că întârzierile salariale ale bugetarilor vor fi plătite curând asigurându-i pe aceștia că fondurile bugetare sunt suficiente în momentul de față. Acesta a transmis printr-un comunicat că întârzierile sunt o consecință a unor disfuncționalități ale sistemului informatic ce asigură transferul sumelor în sistemul bancar însă situația s-a ameliorat iar restul obligațiilor vor fi plătite Luni, n data de 16 Mai.
” Precizăm că 60% din obligaţiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operaţiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai 2022. În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 şi 15 mai a.c. Regretăm neajunsurile create şi le dăm asigurări tuturor celor afectaţi că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncţionalităţi tehnice să nu se mai repete.” au comunicat reprezentanții ministerului.