Șofer băut, reținut de polițiști

by admin

S-a urcat băut la volan, și a ajuns în spatele gratiilor. Un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost reclamat că circulă în mod haotic pe străzile din oraș.

„Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că un conducător auto circulă haotic pe raza cartierului Mănăştur.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au reușit depistarea bărbatului pe strada Bucium. Acesta se afla la volanul autoturismului care era staționat întrucât prezenta defecțiuni la roata din față, anterior intrând în bordura unui trotuar.

Bărbatul în vârstă de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza