În cursul zilei de ieri, pomipierii clujeni au intervenit la o casă din comuna Suceagu pentru a combate flăcările izbucnite la o casă din localitate. Mai multe obiecte de lemn au fost cuprinse de flăcări pe o suprafață de 40 de mp din cauza unei țigări aprinse, potrivit echipajului de pompieri deplasați.
”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu care a cuprins o casă în localitatea Suceagu, comuna Baciu. Două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului. Incendiul se manifesta la fațada casei, fiind localizat.
A ars termoizolația pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. De asemenea, sunt pagube însemnate pe terasa casei și la mai multe elemente de mobilier. O tânără de 27 de ani a fost consultată de către echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital. Cauza probabilă este o țigară lăsată nesupravegheată pe terasă.” a transmis ISU Cluj.