Se înăspresc sancțiunile pentru graffiti-urile ilegale! Se poate ajunge și la 6.000 de lei pentru desenarea fără drept a pereților sau gardurilor clădirilor

by Christian Suciu

Conform unui proiect de lege adoptat în Senatul României, sancționarea graffiti-urilor pe gardurile sau obiectele de folosință publică poate crește până la 6.000 de lei, față de 500 de lei care este valoarea actuală. Scopul proiectului de lege este cel de a descuraja persoanele care pun ”graffiti” prin sancționarea acestora pentru tulburarea liniștii publice iar mai mult de atât acești ar fi obligați să repare bunurile deteriorate.

Potrivit legii actuale, este sancționată cu 100-500 de lei “scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comuna aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinat.”

Astfel că potrivit modificărilor aduse prin proiectul de lege, sancțiunile de 6.000 de lei s-ar putea aplica pentru ” imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, prin orice mijloace, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate in locuri publice, precum si deteriorarea prin orice mijloc a acestora” sau pentru ” dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal amplasate în locuri anume destinate.”

Te-ar putea interesa si

Comenteaza