Ciprian Voinescu, proprietarul unei firme de recrutări, s-a specializat în a aduce în țară forță de muncă doar din Venezuela și are deja contracte cu hoteluri, restaurante, firme de construcții și companii de transport din Ardeal. El spune că venezuelenii se adaptează în România mult mai ușor decât asiaticii, nu fug de la locul de muncă, le place mâncarea autohtonă, învață limba repede și vor să se stabilească în țară pentru totdeauna, potrivit profit.ro.
Voinescu a adus în ultimul an și jumătate, prin firma Torzburg SRL, mai mult de 100 de persoane din această țară care să muncească în țară.
10 venezueleni lucrează deja la la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca.
De asemenea, în jur de 20 de venezueleni au ajuns la hotelul Aro Palace din Brașov, , plus alți 20 la diverse restaurante din centrul Brașovului.
“Suntem în proces să mai aducem încă 20 de venezueleni în hoteluri”, a spus Voinescu.
În paralel, a adus alți 60 de angajați din Venezuela care să lucreze aici în construcții și urmează să aducă alții ca șoferi de TIR.
“Aducem personal doar din Venezuela, pentru că venezuelenii sunt alternativa mai bună la varianta asiatică. Se integrează rapid și învață repede limba română, în maximum trei luni, spre deosebire de angajații asiatici, care, în general, nu învață niciodată româna. Nu sunt mari diferențe culturale între noi și ei și n-au probleme de adaptare la gastronomia românească, în timp ce asiaticii refuză mâncarea noastră și trebuie ca cei care îi angajează să le cumpere ingrediente și să-și facă mâncare ca în țările lor”, a explicat Voinescu.
Salariile primite de venezuelenii care lucrează în construcții încep de la 600 de dolari, în timp ce un angajat în turism în România câștigă de la 400 de dolari pe lună. Cei care îi angajează le plătesc zborul spre România (700-900 de euro), cazarea și trei mese pe zi. Din momentul în care o firmă semnează contractul și până când ajung angajații durează două luni și jumătate.