Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se află în carantină

by admin

De astăzi s-a instituit carantina în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca În consecință, vizitatorii nu vor mai avea acces în secțiile spitalului, iar pacienții și aparținătorii sunt îndemnați să țină cont de câteva reguli stricte.

Astfel, la internare, pacientul va primi un număr de identificare, care va fi comunicat, cu permisiunea acestuia, aparținătorilor. Aparținătorii vor primi orarul și numărul de telefon, pentru fiecare secție, la care pot suna să ceară informații despre pacientul internat, în baza numărului de identificare comunicat la internare. De asemenea, aparținătorii sunt rugați să lase un număr de telefon, pentru a putea fi contactați, la nevoie sau în cazul unei urgențe.

„În ambulatorii și în zonele de spitalizare de zi, rugăm pacienții care se pot deplasa pe cont propriu să vină singuri, cu 15 minute (nu mai repede) înainte de ora programării. Persoanele cu dizabilități vor putea fi însoțite de un singur aparținător. Vă rugăm să respectați aceste măsuri de protecție pentru siguranța dumneavoastră, evitând aglomerația și riscul de contaminare. În imaginea de mai jos, vă prezentăm câteva măsuri simple de precauție pe care le puteți lua pentru siguranța dumneavoastră și a persoanelor din jur”, arată oficialii spitalului clujean.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza