450 de copii proveniți din familii defavorizate vor primi ajutor din partea Primăriei Cluj-Napoca pentru a-și continua educația. Primarul Emil Boc a anunțat că în ședința de Consiliul Local a fost aprobat proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 45.000 lei în vederea achiziționării de ghiozdane și rechizite.
„Investiția în educație este cea mai sigură investiție din lume pentru că nu există niciodată riscul falimentului. Este șansa de a ieși din sărăcie, de a avea o viață mai bună și prosperă. Primăria și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca continuă această politică publică demarată încă din anul 2005. Proiectul contribuie la incluziunea și menținerea copiilor în mediul educațional, pentru a diminua abandonul școlar în rândul elevilor proveniți din familii care nu pot asigura condițiile optime pentru educația acestora”, a transmis Emil Boc.
Acest program face parte dintr-o serie de politici publice sociale desfășurate la nivelul municipiului. Printre alte politici publice dedicate comunității clujene se enumeră:
- Programul social „Alimente”
- Programul „Școală după școală”
- Programul multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii stomatologice”
- Programul prin care se acordă ajutor la plata chiriei.