Primele carduri sociale au fost oficial livrate! Peste 12.000 de români au primit ajutorul de 250 de lei

by Christian Suciu

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nu mai puțin de 12 mii de români au primit prima tranșă a cardurilor sociale prin care vor primi lunar un ajutor financiar de 250 lei iar până la începutul lunii viitoare se estimează că peste 500 de mii de români vor putea utiliza acești bani în vederea achiziționării de alimente și mâncare caldă din rețeaua celor 24.400 de magazine afiliate.

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental “Sprijin pentru România” cu care se pot achiziţiona produse alimentare şi mese calde. Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranşe până la finalul anului. Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranşele 2, 3 şi 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv)” a informat pe pagina oficială MIPE.

Ministrul Boloș a ținut să evidențieze efortul logistic în distribuirea cardurilor prin Poșta Română precum și importanța acestuia pentru cele 2,5 milioane de români ce depind chiar și de acest minim ajutor financiar.

”Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel naţional, pus în practică în numai câteva săptămâni, şi având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenţilor de carduri şi a angajaţilor Poştei Române, împreună cu celelalte autorităţi implicate în validarea şi actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari.” a mai adăugat Ministrul investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza