Înotătorul român David Popovici s-a impus și în cadrul probei finale la 100 de metri din cadrul Campionatului Mondial de natație din Ungaria cu un timp total de 47,58 de secunde. În urma performanței, acesta a devenit al doilea sportiv din istorie care reușește să câștige aurul atât la proba de 100 cât și la cea de 200 de metri la aceeași ediție a Campionatelor Mondiale de Natație, o performanță reușită de Jim Montgomery în 1973.
Performanţa lui David Popovici e scoasă în faţă în toate publicaţiile de presă sportivă din lume. Puştiul de 17 ani a şocat lumea înotului mondial cu calităţile şi potenţialul de care dispune, iar dubla victorie de la 200 şi 100 de metri, de la Campionatul Mondial de Nataţie de la Budapesta, nu este întâmplătoare, ci din contră.
Popovici a câştigat fără probleme, cel puţin aşa a părut din faţa TV-ului, dar era interesant de văzut şi un duel cu americanul Caeleb Dressel, care s-a retras înaintea semifinalelor de la 100 metri din cauza efortului fizic, el fiind angrenat în mai multe curse.
Marca: ”Dublă istorică pentru tânărul David Popovici. Pentru prima oară din 1973 încoace, românul David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit medalia de aur în probele de 100 metri liber şi 200 metri liber. O finală de 100 metri liber este o cursă unică, nu se compară cu nimic.
Presiunea nu-l afectează pe Popovici, care a câştigat pe final. Chiar dacă a arătat mai bine în semifinale, unde a avut un stil agresiv, Popovici a tranşat şi finala. Întreaga lume a sportului îl consideră un star în ascensiune”.
L’Equipe: ”Maxime Grousset a câştigat medalia de argint la Campionatul Mondial de nataţie, în proba de 100 metri liber. Francezul a fost învins de românul David Popovici, în vârstă de 17 ani. Am visat la o medalie de aur, dar Grousset a fost învins cu şase sutimi.
Popovici a obţinut medalia de aur, iar canadianul Joshua Liendo Edwards a completat podiumul”.
RMC Sport: ”David Popovici a devenit al doilea cel mai tânăr campion mondial din istorie. Americanul Andy Coan rămâne lider în acest clasament. Maxime Grousset a ratat medalia de aur la numai şase sutimi, fiind învins de Popovici”.
Nemzeti Sport: ”David Popovici, din România, a câştigat o nouă medalie de aur. După triumful de la 200 de metri liber, el a câştigat şi la 100 de metri liber. Maghiarul Nandor Nemeth a terminat pe locul 6 în finală”.
sursa:primasport.ro