Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a sărbătorit astăzi, pentru a 11-a oară în istoria sa, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2022, cu 3 luni mai devreme comparativ cu anul 2021. Atingerea primului milion de pasageri înregistrat în prima jumătate a anului 2022, reprezintă un reper deosebit de important pentru aeroport dar şi pentru regiunea pe care o deserveşte.
Prima dată când Aeroportul Internaţional Cluj a reuşit depăşirea pragului de 1.000.000 de pasageri înregistraţi într-un an calendaristic a fost în anul 2010, iar de atunci cu excepţia anilor 2012 şi 2020, în fiecare an a existat această posibilitate de a marca reuşita şi excelenţa operaţiunilor aeroportuare printr-un moment aniversar celebrat împreună cu pasagerii şi partenerii Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.
Pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2022, a fost transportat în acest an de către operatorul aerian LOT Polish Airlines pe zborul LOT 651 de la Varşovia la Cluj-Napoca. Norocosul pasager a fost selectat și premiat în cadrul unui moment festiv organizat la aeronavă, în prezenţa reprezentanților aeroportului și ai companiei aeriene, reprezentanților autorităţilor locale și mass-media.
„Aeroportul Internaţional Cluj depăşeste astăzi pentru a 11-a oară în istoria sa, pragul de 1.000.000 de pasageri. Este evident faptul că aeroportul clujean rămâne un motor de dezvoltare al regiunii, iar eforturile constante depuse de întreaga echipă profesionistă şi dedicată a aeroportului, pentru creşterea conectivităţii regiunii și recuperare a traficului, trebuie să continue cu scopul de a păstra poziția de lider al aeroporturilor regionale din România”, spune Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie.
„Aniversarea pasagerului cu numărul 1 milion a devenit în timp, un eveniment simbol al Aeroportului Internaţional Cluj iar anul acesta este sărbătorit cu 3 luni mai devreme comparativ cu anul 2021. Acest prag semnificativ este o performanţă care confirmă premisele pozitive în ceea ce privește recuperarea traficului de pasageri existent înainte de pandemia SARS-CoV-2. Suntem încrezători că până la finalul anului vom depăşi din nou pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați pe Aeroportul Internațional Cluj”, a precizat David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.
“Suntem foarte bucuroși să participăm la această celebrare și dorim să felicităm – atât pasagerul cu numărul 1 milion care a zburat cu LOT Polish Airlines către Cluj-Napoca, cât și Aeroportul Internațional Cluj. Se poate observa o recuperare rapidă a traficului aerian. Deservim destinația Cluj-Napoca din 2016 și este o destinație foarte importantă pentru noi. Profitând de această ocazie, aș dori să îi invit pe oaspeții români să descopere Polonia – programul nostru de zbor este convenabil, fiind foarte ușor să planificați un city break în Varșovia sau chiar vacanțe mai lungi în Polonia”, a declarat Krzysztof Moczulski, Directorul de Comunicare al companiei aeriene LOT Polish Airlines.
Evenimentul marcat a adus în prim plan zborurile spre capitala Poloniei, Varșovia, care fac posibilă conexiunea cu unul din cele mai importante hub-uri europene, oferind acces facil spre destinații din Europa, America de Nord sau Asia, pentru toate tipurile de trafic. Compania aeriană LOT Polish Airlines este una dintre cele mai vechi 12 companii aeriene din lume, desfășurând operațiuni de zbor încă din anul 1929.
Primele zboruri LOT Polish Airlines au fost operate de pe Aeroportul Internațional Cluj în luna martie a anului 2016, iar în prezent compania aeriană operează zilnic zboruri spre Varșovia, devenind astfel o companie aeriană de referinţă pentru cei ce călătoresc spre destinații long-haul precum New York, Toronto sau Chicago.
Rețeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj oferă în prezent peste 45 de destinații regulate spre 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, precum și peste 10 zboruri charter spre cele mai importante destinații turistice.