Castelul Arcalia, situat în județul Bistrița- Năsăud și care face parte din Stațiunea Științifică a UBB, a fost inclus în cadrul rutelor turistice/culturale, și anume în „ruta castelelor”, asumate de Guvernul României pentru promovare prin PNRR.
„Prezența UBB într-o localitate dinamizează economia locală și îmbunătățește viața oamenilor, aducând cunoaștere avansată internațională în beneficiul local, UBB asigurând astfel o dezvoltare bazată pe cunoaștere, în paradigma Cultură Știință-Inovație. Castelul Arcalia al UBB face parte dintr-un plan mai general, care va lega în inima Transilvaniei unitățile UBB – (1) Grădina Botanică din Jibou (Centrul de Cercetări Biologice din Jibou)-(2) Grădina Botanică din Cluj-Napoca a UBB-(3) Parcul Dendrologic Arcalia (Stațiunea Științifică UBB-Arcalia) – într-un ecosistem academic și turistic unic. Includerea Castelului Arcalia al UBB în cadrul rutei castelelor din România promovate de Guvern este o componentă a acestui plan mai general și mă bucur să văd că autoritățile vin în întâmpinarea eforturilor și planurilor noastre”, a declarat Daniel David, rectorul UBB Cluj.
UBB implementează deja în Stațiunea Științifică UBB Arcalia un proiect gândit pentru 3 ani (mai 2020 – aprilie 2023), valoarea totală a acestuia ridicându-se la 12,35 milioane de lei, dintre care peste 12,22 milioane de lei sunt cheltuieli nerambursabile oferite prin Programul Operațional Regional, care vizează extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de educație de la Arcalia, menită să deservească anual peste 600 de studenți, masteranzi și doctoranzi la standarde europene. Mai precis, proiectul – depus și finanțat în cadrul Axei prioritare pentru Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive – vizează extinderea spațiilor de învățământ modernizate cu peste 840 mp, precum și amenajarea unui spațiu corespunzător pentru desfățurarea activităților didactice universitare preponderent practice. Până la finalul proiectului, acest spațiu va avea o capacitate de 313 locuri care pot fi utilizate concomitent.
Și alte unități în care UBB este implicată major academic/științific au fost incluse în programul rutelor turistice/culturale ale țării: clădire cu spații muzeale și anexe, acces sit arheologic Colonia Ulpia Traina Augusta Dacica Sarmizegetusa (Sarmizegetusa, Hunedoara), site coordonat științific de UBB, au fost incluse în „traseul castrelor romane”; cetatea Costești- Blidaru (Costești, Hunedoara), site coordonat științific de UBB, a fost inclusă în cadrul „rutei cetăților”; cetatea dacică de la Bănița (Bănița, Hunedoara), site coordonat științific de UBB, a fost inclusă în cadrul „rutei cetăților”.