Covăsenii antrenați de italianul Cristiano Bergodi au întors scorul de la 0-1 pentru CFR Cluj și au câștigat primul trofeu al sezonului în urma confruntării ce s-a desfășurat pe stadionul Francisc Von Neuman din Arad în cursul serii trecute. Sepsi OSK a devenit de asemenea prima câștigătoare a unui meci arbitrat video cu sistemul VAR în România.
CFR Cluj a deschis rapid scorul în minutul 2 al partidei printr-un șut al lui Alexandru Păun iar elevii lui Dan Petrescu s-au menținut în avantaj până în finalul primei reprize când Cosmin Matei a înscris golul egalizator pentru trupa din Covasna. Înainte de finalul jocului Sepsi a marcat din nou prin fostul ”feroviar” Mario Rondon ce a decis partida printr-un gol venit pe finalul celei de-a doua reprize în minutul 85`.
Antrenorul CFR-ului Dan Petrescu a analizat greșelile jucătorilor săi și a aflat care au fost cauzele eșecului din teren. ”Bursucul” este de părere că jucătorii săi au scăpat victoria printre degete în momentul în care nu au reușit să mențină avantajul pe care și l-au creat în debutul meciului.
”
”Înainte de meci am spus că finalele nu se joacă, se câştigă. Noi am jucat mai bine, dar am pierdut. Practic, ne-am bătut singuri. La pauză, trebuia să avem 2 sau 3 la 0. Apoi, meciul se îndrepta spre penalty-uri. Dominam, dar la un corner mingea nu a mai ajuns în careu. Nu ştiu cum s-a întâmplat acea fază. Şi am luat gol. Lumea a vrut, două greşeli au făcut diferenţa.
(n.r. despre eliminarea din finalul jocului a lui Roger) Nu am văzut faza, dar dacă a fost roşu, sunt supărat, clar. M-am dus în vestiar, am stat puţin la telefon şi când am vrut să vin, mi-au spus că s-a terminat. Am pierdut medalia şi tot ce era acolo.
Din punct de vedere financiar, meciul următor e vital. Jucătorii vor avea presiune. Va fi un meci extraordinar de greu chiar dacă lumea zice că e uşor.” a declarat în conferința de presă de după meci antrenorul clujenilor, Dan Petrescu.
1 comentariu
Deci, asta-i maxima! Gaina asta de “mare antrenor”, la finalul meciului cand e condus cu 2-1 pleaca de pe teren in vestiar sa vorbeasca la telefon ! No comment !