Crimele de război ale Federației Ruse în Ucraina, anchetate de către procurorii români

by Christian Suciu

Secția Procurorului Militar a Parchetului General a transmis că va demara din oficiu acțiuni de investigație și a deschis un dosar penal privind cercetarea crimelor împotriva umanității săvârșite pe parcursul invaziei rusești în Ucraina precum ;i asupra consecințelor acestora pentru persoanele de naționalitate română din țara vecină.

”Consecințele atacului sunt deosebit de grave, provocând un număr mare de decese – inclusiv copii – și răniri în rândul populației civile. Totodată, ca urmare a traumei psihologice cauzate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statut de refugiat, inclusiv pe teritoriul României.” a informat printr-un comunicat Parchetul General.

Potrivit articolului 10 din Codul de Procedură Penală, legea română se aplică și în cazul infracțiunilor săvârșite în afara țării împotriva unui cetățean român.

”Competenţa se exercită de către organele de urmărire penală române şi pe baza principiului universalităţii. În cercetări se ţine cont şi de deţinerea cetăţeniei române de către cetăţenii ucraineni,” au mai adăugat reprezentanții Parchetului General.

sursa:agerpres.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza