Premierul Ciucă anunță măsurile luate pentru a asigura rezerva de gaze naturale a României la Iarnă

by Christian Suciu

În consecința deciziei Uniunii Europene de a reduce consumul de gaze naturale, o prioritate va fi furnizarea de gaze necesare consumatorilor casnici, întreprinderilor mici și mijlocii sau serviciilor sociale și industriilor critice. În cadrul ședinței de Guvern, premierul Ciucă a transmis că România va continua să-și dezvolte capacitatea de stocare a gazelor naturale

”În prezent, avem 55 la sută din cantitățile de gaz asumate în depozite garantate. Practic, suntem cu mult peste limita asumată de 46% la 1 august și având în vedere modul în care se desfășoară situația în prezent, apreciez că vom avea rezerva de gaze securizată în proporție de 80% înainte de termenul stabilit de 1 noiembrie și cu certitudine, tot ce este depozitat în plus ne va fi de mare folos.” a transmis Șeful Exectutivului.

În același timp și Secretarul de Stat în Ministerul Energiei, George Niculescu este mulțumit de cantitățile de gaz stocate în prezent și este încrezător că până în 1 August, vom atinge 58,7% din rezerva totală de gaze. Totodată, acesta este încrezător că măsura europeană voluntară privind reducerea consumului de gaz va deveni una obligatorie și reducerea consumului va fi impusă numai în unele sectoare ale economiei.

”Această rezervă de gaze naturale pe care am depozitat-o ​​cu siguranță ne va ajuta să trecem bine de perioada de iarnă. Este rolul nostru să ne asigurăm că populația, întreprinderile mici și mijlocii și industria critică, serviciile sociale și serviciile critice nu vor avea de suferit în sezonul rece.” a precizat George Niculescu.

sursa:agerpres.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

fundament legal 03/09/2022 - 13:10

Măsura de a asigura consum și gaze naturale iarna, e ca proprietatea pe resurse conform Constituției să fie a țării și nu a altor state sau interese !? Art. 136 (1) proprietatea e publică sau privată. (2) cea publică e garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului. (3) bogăţiile subsolului, apele cu potenţial energetic de interes naţional, plaje marea, resursele naturale a platoului continental sunt proprietăţi publice. (4) bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Citat: “resurse de gaze naturale din Marea Neagră despre care se discută acum NU aparțin României, ci companiilor străine care au obținut concesiunea perimetrelor respective, deci acest gaz din OffShore Marea Neagră nu aparține României, aparține lui Exxon, OMV, Lukoil, Black Sea Oil & Gas etc., iar ăia fac ce vor cu el ! Nu se pune problema dacă trece prin România și se duce … în ceruri și cu asta s-a încheiat discuția. Dacă pe chestia asta luăm 2 sau 3 lei n-are nicio importanță. Nu se mai poate face nimic – a fost vândută țara. S-a terminat ! Ilie Șerbănescu, https://saccsiv.wordpress.com/2018/07/10/ilie-serbanescu-despre-legea-offshore-romania-e-desfiintata-potrivit-constitutiei-resursele-din-subsol-sunt-ale-poporului-concesiunea-incalca-constitutia-romaniei/ Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte !

Raspunde

Comenteaza