Potrivit celui mai recent raport informativ, în România au fost confirmate 9.802 noi infectări cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore iar din totalul acestora 1900 aparțin unor pacienți reinfectați cu virusul după perioada de 90 de zile de la prima infectare.
În unitățile sanitare de profil din țară se află 3.571 de persoane infectate iar dintre acestea 223 de persoane sunt internate la ATI și 600 sunt minori. Nu mai puțin de 198 dintre persoanele aflate la ATI sunt nevaccinate. În același interval, la INSP au mai fost confirmate 29 de cazuri mortale la 15 bărbați și 14 femei, majoritatea fiind întrunite la persoane între 70-79 de ani sau peste 80 de ani. Față de ziua de ieri au mai fost efectuate 5840 de teste PCR și 24.134 de teste antigen.
La nivel județean, incidența a urcat la 5.95 de infectări la mia de locuitori iar totalul cazurilor active au depășit 4500 de persoane. Rata de incidență a crescut de asemenea și în municipiul Cluj-Napoca la o valoare actuală de 9.40 la mie în timp ce alte creșteri semnificative au mai fost înregistrate la Bonțida (11.77), Florești (6.99) și Baciu (5.36).