Zeci de controale și sancțiuni pe șantierele din Florești! Primarul Pivariu nu va tolera construcțiile ilegale

by Christian Suciu

Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu continuă să demonstreze toleranță zero pentru construcțiile ilegale de pe raza comunei și a anunțat pe pagina oficială de Facebook că în ultima lună au efectuate nu mai puțin de 30 de controale pe șantierele municipiului fiind aplicate 18 sancțiuni în valoare de 26 de mii de lei. Potrivit acestuia în afara sancțiunilor au mai fost luate și măsuri complementare.

” Au fost aplicate 18 sancțiuni de aproape 26 de mii de lei pentru construcții realizate fără autorizație, modificări de fațade sau compartimentări interioare făcute cu încălcarea autorizațiilor emise.  În toate aceste situații, în afară de sancțiuni au fost prevăzute și măsuri complementare: oprirea lucrărilor, respectiv intrarea în legalitate, dar numai cu respectarea prevederilor legale.

 În cazurile verificate, acolo unde nu se va urma procedura legală, vom solicita demolarea lucrărilor și construcțiilor ilegale, prin intermediul instanței de judecată. Până în prezent am înaintat în instanță zece dosare, dintre care unul a și fost câștigat de administrația publică locală, în primă instanță.” a transmis edilul pe pagina sa oficială de Facebook.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

hahaha 01/08/2022 - 00:57

Aaa haaaa haa haaaa !

Raspunde

Comenteaza