Primăria va inaugura în această toamnă o nouă grădiniță, în urma unei investiții de peste 1,6 milioane de euro, bani europeni. În prezent, stadiul lucrărilor a ajuns la 94%, a anunțat primarul Emil Boc.
Grădinița Floare de Iris, situată pe str. Războieni nr. 67A din cartierul Iris, este acum extinsă pe orizontală și verticală, iar imobilul poate cuprinde 9 grupe de câte 25 de preșcolari. Fiecare grupă dispune de grup sanitar, vestiar pentru copii și depozit pentru jucării. Cu 3 grupe pe fiecare nivel, la ultimul etaj este prevăzută o sală multifuncțională care poate fi utilizată pentru activități sportive. Curtea grădiniței va fi modernizată într-un spațiu verde destinat relaxării, jocurilor și activităților în aer liber.
Pentru eficiența energetică și siguranța clădirii au fost instalate următoarele componente:
- instalație BMS (Building Management System) pentru reducerea consumului de energie, controlată de la distanță, care interconectează: instalațiile electrice, centrala termică și echipamentele HVAC (heating, ventilation, air conditioning/încălzire, ventilație, aer condiționat), instalațiile sanitare, de protecție la incendiu și supraveghere video
- iluminat general, iluminat de siguranță exterior și interior
- sisteme de detecție, semnalizare și alarmare la incendii
- sisteme de supraveghere video
Primăria Cluj-Napoca implementează proiecte de dezvoltare durabilă bazate pe principiul „niciun cartier fără creșă, grădiniță, școală, parcuri”. Astfel, fiecare obiectiv de investiții demarat este menit să crească nivelul calității vieții cetățenilor.
Proiectul „Modernizare Grădiniță Floare de Iris“ este derulat prin POR 2014-2020. Valoarea totală a investiției este de 8.807.077,60 lei cu TVA, din care 4.237.624 lei din fonduri europene.