A fost desemnat câștigătorul licitației privind proiectarea și construcția secțiunii Chețani- Câmpia Turzii a Autostrăzii Transilvania. Este vorba despre o asociere de firme germane și austriece, a anunțat pe rețelele de socializare ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„A fost finalizată reevaluarea ofertelor și desemnat câștigătorul pentru proiectarea și construcția secțiunii Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Brașov- Târgu Mureș – Cluj- Oradea.
Asocierea de constructori austrieci și germani, care a câștigat licitația cu suma de 420,34 milioane de lei (făra TVA), are la dispoziție 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor, după semnarea contractului. Contractul pentru acest tronson de autostradă (cu o lungime de 15,70 km) este finanțat din fonduri europene nerambursabile”, a scris Grindeanu.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Asocierea Strabag SRL – Geiger Transilvania SRL este ofertantul desemnat câştigător al contractului „Proiectarea şi execuţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Cheţani – Câmpia Turzii – Relicitare”, cu preţul de 420.347.903,86 lei fără TVA.
Durata contractului este de 3 luni pentru perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. De asemenea, durata de garanţie a lucrărilor ofertată este de 120 de luni.
„Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii și respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, se arată în comunicatul CNAIR.