Biroul Executiv al PNL a aprobat la 28 februarie 2020, în unanimitate, lista şi programul de guvernare ale Cabinetului Cîţu, singura modificare în componenţa noului Guvern fiind la Ministerul Finanţelor Publice, unde Florin Cîțu este înlocuit de Lucian Heiuş, absolvent a două universități clujene.
Lucian-Ovidiu Heiuş s-a născut la 13 noiembrie 1965 în Orăştie, judeţul Hunedoara. A absolvit Facultatea de Mecanică, în cadrul Institutului Politehnic Cluj- Napoca (1990), Facultatea de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca (1999) şi Facultatea de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti (1999). De asemenea, în 2006, a absolvit un master în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad, conform CV-ului publicat pe cdep.ro.
Printre cursurile şi perfecţionările făcute se numără: program de perfecţionare în contabilitate (1991), curs de perfecţionare în negocierea şi derularea contractelor de comerţ exterior (1993), curs de perfecţionare în Contabilitate Marketing- Management (1994), program de perfecţionare în consultanţă fiscală (2007). A fost inginer cu atribuţii specifice în domeniul producţiei de vagoane de călători şi vagoane de marfă la Întreprinderea Vagoane Arad (1990-1991), inginer cu atribuţii specifice în domeniul producţiei produselor de îmbrăcăminte şi încălţăminte din piele şi blană naturală la SC Favior Vidra SA Orăştie (1991-1993), Şef birou desfacere la SC Favior Vidra SA Orăştie (1993-1997), director comercial la SC Favior Vidra SA Orăştie (1997-1999).
De asemenea, Lucian Heiuș mai fost director general la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (2013-2014), director executiv – servicii interne (mutare temporară) (2014-2015), director general (2016) la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Din 2016 este parlamentar ales pe listele PNL, fiind membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Este membru al PNL, fiind preşedinte al organizaţiei PNL Orăştie (1999-2005; din 2016) şi membru în biroul permanent judeţean PNL Hunedoara (2002-2005).