Doi români care s-au întors din Italia sunt suspecți de infectare cu noul coronavirus și au fost testatți la Cluj. În așteptarea rezultatelor, autoritățile fac apel la calm și spun că spitalele sunt pregătite cu saloane speciale și echipamente de protecție în cazul în care se confirmă vreun caz. ”Mai avem două cazuri în prezent. O femeie de 45 de ani din județul Mureș, cu o anumită simptomatologie și un tânăr de 20 de ani, asimptomatic, sunt în procedură de testare. Ei s-au întors din Lombardia, Veneto. Până diseară vom avea rezultatul. Spitalul de Infecțioase este pregătit să primească pacienți care prezintă coronavirus, sunt secții speciale de testare și îngrijire. Fac apel la cetățenii Clujului să nu vină aiurea la spital, doar cei din zonele de risc. Procedura de testare o efectuăm în spital”, a explicat directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Cluj, Violeta Briciu.
Clujul are pregătite în acest moment și 6 locații pentru carantină, cu 197 de locuri și se mai încearcă identificarea altor locații. ”Suntem pregătiți și pentru izolare totală, cu poliție și jandarmerie dacă va fi cazul”, a spus prefectul Clujului, Mircea Abrudean.