Trei anexe gospodărești au ars în totalitate în comuna Someșu Cald

by admin

Trei anexe gospodărești din localitatea Cătun Someșu Cald, comuna Someșu Cald, s-au făcut scrum luni dimineață, din cauza unei sobe lăsate nesupravegheate. Flăcările au cuprins o bucătărie de vară, o magazie și o pivniță și riscau să se extindă și la casa din apropiere. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de medie capacitate, două autospeciale pentru intervenție rapidă și comandă și un echipaj SMURD.

„În momentul sosirii la fața locului pompierii au constatat că incendiul se manifesta într-o gospodărie situată pe un drum inaccesibil autospecialelor, la o diferență de nivel de circa 200 de metri față de drumul principal. La locul incendiului au ajuns doar cele două autospeciale pentru intervenție rapidă și comandă și, pe jos, pompierii care încadrau celelalte autospeciale. După mai bine de două ore de eforturi susținute, echipajele au reușit să oprească propagarea incendiului la casa de locuit și grajdul din gospodărie, situate la o distanță foarte mică față de anexele cuprinse în totalitate de flăcări”, a transmis ISU Cluj.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cercetările preliminare au stabilit ca și cauză probabilă a incendiului focul din sobă lăsat să ardă nesupravegheat.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza