Sute de copii proveniți din familii defavorizate au primit ghiozdane și rechizite gratuite, cu ocazia începerii noului an școlar. Rechizitele au fost oferite de Primăria Cluj-Napoca elevilor aflați în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicale. Primăria și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca continuă această politică publică, implementată încă din anul 2005. În 2022 au fost alocați 45.000 lei pentru un număr de 450 de copii proveniți din familii cu venituri foarte reduse.
„Investiția în educație este cea mai sigură investiție din lume pentru că nu există niciodată riscul falimentului. Este șansa de a ieși din sărăcie, de a avea o viață mai bună și prosperă. Proiectul contribuie la incluziunea și menținerea copiilor în mediul educațional, pentru a diminua abandonul școlar în rândul elevilor proveniți din familii care nu pot asigura condițiile optime pentru educația acestora”, a transmis primarul Emil Boc.
Acest program face parte dintr-o serie de politici publice sociale desfășurate anual la nivelul municipiului. Printre alte politici publice dedicate comunității clujene se enumeră:
- Programul „Școală după școală”
- Programul „O masă caldă în școli”
- Programul social „Alimente”
- Programul multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii stomatologice”
- Programul prin care se acordă ajutor la plata chiriei.