Evenimente academice internaționale, în premieră pentru România, găzduite în această lună de USAMV Cluj-Napoca

by admin

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va găzdui, în luna septembrie, trei evenimente academice internaționale de renume, în premieră pentru țara noastră. Este vorba despre SERITECH – Congresul Comisiei Sericicole Internaționale (ISC), Conferința internațională „Life Sciences for Sustainable Development”, în cadrul căreia va avea loc și o ceremonie de decernare a titlului Doctor Honoris Causa, precum și Conferința internațională IENE 2022, a cărei temă principală este „Connecting people, connecting landscapes”.

SERITECH – Congresul Comisiei Sericicole Internaționale (ISC) deschide calendarul de evenimente la USAMV Cluj-Napoca. Congresul, aflat la a 26-a ediție, va avea loc între 7-11 septembrie 2022 și este organizat în premieră în România.  Programul reuniunii va include și ședința de lucru a Comitetului Executiv ISC. La congresul din această săptămână vor participa reprezentanții țărilor membre ale ISC și invitați marcanți din domeniul sericiculturii și ai industriei mătăsii, din peste 15 țări, între care India, China, Japonia, Thailanda, Franța, România, Polonia, Brazilia, Cuba, Uganda, Kenya sau Etiopia. 

Ceremonia de deschidere a evenimentului va include și decernarea premiilor „Louis Pasteur” în sericicultură, destinate celor mai buni cercetători și antreprenori din domeniu. 

România este membră fondatoare a Comisiei Sericicole Internaționale din anul 1959 și a obţinut din partea ISC, în martie 2016, Certificatul de recunoaştere prin care a fost creat Centrul Global de Excelenţă pentru Cercetare Avansată în Sericicultură şi Promovare a Producţiei de Mătase / CGECAS-PPM, cu sediul la USAMV Cluj Napoca. Decanul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii, Prof. dr. Daniel Dezmirean, este reprezentantul României în cadrul Comisiei Sericicole Internaționale.

Al doilea eveniment al acestei luni, găzduit de USAMV Cluj-Napoca și care acoperă o gamă largă de domenii științifice, este Conferința internațională „Life Sciences for Sustainable Development”, între 15-17 septembrie 2022, cu participarea a 200 de specialiști din România și din străinătate. 

La cea de-a 21-a ediție a conferinței, participanții vor pune accentul pe schimbul de experiențe științifice, idei și concepte inovatoare, perspective în agricultură, horticultură, știința plantelor și animalelor, știința și tehnologia alimentației, biotehnologia, medicina veterinară, cu scopul de a încuraja inter și transdisciplinaritatea. Alături de specialiști din Bulgaria, Egipt, Franța, Germania, Grecia, Israel, Moldova, Spania, Serbia, Slovacia sau Palestina vor participa și reprezentanți ai celor șase facultăți din cadrul USAMV Cluj-Napoca. De asemenea, în prima zi a conferinței va avea loc ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa președintelui secției de Horticultură a Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Sisești” din București, Prof. dr. Gheorghe Glăman. 

Al treilea eveniment important la USAMV Cluj-Napoca este Conferința Internațională IENE 2022 (Infrastructure & Ecology Network Europe), în intervalul 19-22 septembrie 2022. Organizată în premieră în România, conferința va reuni circa 300 de experți internaționali în domeniul biodiversității și al infrastructurii de transport, având ca temă principală de dezbatere conexiunea dintre oameni, natură și infrastructură. Pe parcursul conferinței, organizată în format hibrid (on-line și on-site), participanții vor interacționa cu invitații speciali și cu autorii a peste 110 prezentări (orale și postere) și vor participa la peste 20 de ateliere de lucru. 

Tematica IENE 2022 include câteva puncte-cheie: situația europeană în ceea ce privește transportul și biodiversitatea, tendințele viitoare și recomandările pentru integrarea biodiversității în infrastructura europeană; cele mai bune practici pentru îmbunătățirea funcționalității coridoarelor ecologice, cu accent deosebit pe Proiectul SaveGREEN din regiunea Dunăre- Carpați, unde este planificată dezvoltarea la scară mare a infrastructurii de transport; susținerea declarației Conferinței IENE 2022 de către participanți și cei 400 de experți din rețeaua IENE.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

singurica intrebare 05/09/2022 - 10:39

Ce procent e ramura sericicolă în industria româneasca ?

Raspunde

Comenteaza