Revin ploile. Cod galben de vreme instabilă la Cluj

by admin

Weekendul începe cu ploi și vijelii. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme instabilă pentru mai multe județe din nord-vestul țării, printre care și Cluj. Avertizarea este valabilă din această seară, de la ora 22:00, până sâmbătă dimineața, la ora 10:00.

Potrivit avertizării, în Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, 40…50 l/mp.

Conform ANM, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi vineri și în Banat, restul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, iar sâmbătă în cea mai mare parte a țării.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza