Festivalul WonderPuck începe astăzi la Cluj cu piese de teatru pentru cei mici!

by Christian Suciu

Cea de-a șasea ediție a Festivalului de Teatru WonderPuck debutează astăzi la Cluj cu numeroase piese de teatru, concerte și alte distracții pentru cei mici. Reprezentanții Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca vor marca deschiderea acestei ediții prin două spectacole ce vor avea loc la Castelul Banffy din Bonțida. ”Aventurile lui Plüm-Plüm” și ”Motanul încălțat” îi vor încânta pe cei mici la Boținda de ora 10:00 și 11:00.

Alte reprezentații artistice pe placul celor mici vor avea loc astăzi la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca unde se vor juca ”O gheară de ajutor”, ”Șoricelul animator” și ”Vrăjitorul din Oz” dar și în Piața Unirii unde publicul clujean va putea vedea ” Băiețelul care se putea mușca de nas”, ”Zâna apelor” și ”Vrăjitoarea” și se va putea bucura de concerte organizate de tineri artiști.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza